Era ieri seara. Intunericul discret descendea peste orasul silentios impletind cu ceata laptoasa un peisaj de joc video. Citeam. Din volumul de istorie a poeziei vietnameze. Gandul ma duce la Eminescu. Si nu numai gandul. Gasesc o poezie despre Eminescu, dedicata lui Eminescu. Scrisa de un vietnamez, bine-nteles.
Ultima data cand m-am vazut cu Emi, c-asa ne alintam noi artistii, era in mare graba. Dadea Creanga o ciresata. M-am simtit foarte inspirat si am compus o mica poezioara in amintirea acelei zile.
Lumina lunii, tu perla blestemata, tu fiu al vietii lunecand pe-o raza
In noaptea alba a miresmelor tarzii de mai, mi-am luat o fofarleaza
Si stau sa ma gandesc adesea, tu chip al vlajnicelor sabii de amiaza
Dac-ai avea o floare rara, ai mai vedea vre-un film de groaza?
Ce zi frumoasa. Astept sa vina Mos Craciun cu sania de lemn maroniu, trasa de reni maronii, si sa-mi aduca un cadou frumos. Nu-i asa? Hmmm…?