Cand eram mic robot, abia aparut pe Terra, nu prea stiam obiceiurile pamantesti. Viata era grea, totul era nou si imi invada fiecare celula.

Intr-o zi frumoasa de vara fierbinte, asfaltul gri parca se topea sub talpile trecatorilor care isi terminau plimbarile prelungite prin parc. O masina rosie trecu incet pe langa trotuarul pe care mergeam agale spre casa.

Dintr-o data, tzusti in fata imi sare un domn bine informat care incepe sa-mi cante cu intonatie de bariton feroce: dooomnuleeee, va iiiinfooormeeez…..

Nu apuca sa termine de cantat ultimul eeez ca un dos de palma ii sterge cu sete obrazul stang, lasandu-l rosu, mirat si nedumerit intr-o pozitie mai mult decat intrebatoare.

Ma uit in ochii lui. Se uita in ochii mei. Neintelegerea actului comis il manca din interior spre exterior precum un pars manaca un kiwi parguit.

- Esti smeker, bah? murmura incet parca revenindu-si din mirare si incepand sa se simta din nou cocos.

Ma uit la el, duc incet mana la buzunar, scot un pachet mototolit de tigarete, il bat usor de podul palmei asteptand sa sara una. Mi-o duc incet la gura, ma uit la el. Omul nu parea sa stie ce sa mai exprime.

Ma uit din nou la el.

- Fratica, esti smeker? Vezi ca aici esti la mine in cartier.

Ma uit la el, ma caut prin buzunare, nimic. Iar mi-am pierdut bricheta. Scot lanterna. Apas pe buton. Zooooom!

Dau sa ma uit la pamantean, ia-l de unde nu-i. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, il vad in fine fugind cat il tineau picioarele agitandu-si mainile in aer – aaaaahhhhhhhh!?!?!

Nu imi mai aprind tigara, sting lanterna si ma indrept agale spre casa convins ca trebuie sa ma las de fumat. S-ar parea ca pamantenii nu apreciaza acest obicei.